Zilele trecute mi-a atras atenția o expoziție într-o zonă de birouri din Lisabona, unde știam deja că se află sediul EDP, cel mai mare producător, distribuitor și furnizor de energie din Portugalia. Am descoperit, total întâmplător, o serie de obiecte expuse care de la distanță păreau sculpturi contemporane. Însă, în realitate, ele reprezintă obiecte ridicate de pe fundul oceanului Atlantic de către autoritățile portugheze în zona Sesimbra.
Trăiesc deja aici de aproape doi ani și pot spune că sunt fascinată de modul în care sunt abordate chestiunile legate de mediu. De la atitudinea generală a oamenilor față de reciclare, gunoi, ape, plaje și până la deciziile autorităților și întregul mecanism din spatele unei comunități care nu doar că vorbește despre un mediu verde, dar chiar și face enorm de mult pentru ca acest lucru să și existe.


Backwash, o campanie fără precedent
Campania EDP, prin campania Backwash, este prima companie din lume care lansează un pop-up store cu obiecte recuperate de pe fundul oceanelor. Întreaga acțiune de curățare subacvatică a avut loc în Portugalia și este considerată o operațiune record. Niciodată în istorie nu a existat o astfel de implicare în zonă pentru curățarea oceanului, acțiunea adunând 597 de scafandri și 12 ore de strângere a gunoaielor. Ea a fost organizată de Oceanum Ligerandum, susținută de EDP. Scafandrii responsabili de această curățare au recuperat trei tone de gunoi, inclusiv computere, pantofi, electrocasnice sau jucării.


Plasticul reprezintă 80% din poluarea oceanelor
Obiectele sunt acum expuse în Madrid, în spațiul Backwash, de pe Gran Via și în Portugalia, în zona Cais do Sodré. Acestea sunt primele locuri ce reunesc obiecte aruncate la gunoi, cu scopul de a conștientiza necesitatea de a acționa în favoarea planetei. Iar costul fiecăruia dintre aceste obiecte indică, de fapt, costul pentru planetă. Mai exact, numărul de ani de care fiecare dintre aceste obiecte are nevoie pentru a se descompune. Iar cifrele sunt înfricoșătoare, gândindu-ne doar că un laptop are nevoie de 500 de ani pentru a se dezintegra. De același număr de ani are nevoie și motorul unei mașini de spălat sau al unei bărci. O simplă jucărie de plastic aruncată în apa oceanelor are nevoie de 200 de ani pentru a se descompune. Întrebarea este simplă: vom fi noi responsabili pentru ceea ce lăsăm generațiilor următoare? Și, mai ales, de ce am vrea noi să le lăsăm o astfel de moștenire?


Sustenabilitatea nu e un trend, e o responsabilitate
EDP a pus la punct o campanie de CSR care îmi place mult și pe care o găsesc nu numai creativă, dar și utilă. Mulți oameni chiar nu știu de cât timp are nevoie un obiect pentru a se dezintegra și ce impact dramatic are existența lui în mediul înconjurător. În prezent, 74% din energia generată în Portugalia provine din surse regenerabile, iar scopul lor este ca până în 2030 procentul să ajungă la 100%. Pare imposibil, însă am învățat că nimic nu e de fapt imposibil de obținut dacă ne dorim asta cu adevărat. Iar fiecare gest, oricât de mic sau de banal ar fi, reprezintă voința noastră de a schimba ceva. Putem și avem datoria să fim responsabili, pentru o planetă curată în care trăim cu toții. Dar, mai ales, o planetă curată în care merită să trăiască frumos copiii noștri. Și copiii lor. Și multe alte generații ce vor urma.
