Am vizitat zilele trecute un loc în care am regăsit acea liniște portugheză de care chiar îmi era dor. Există câteva destinații unde viața pare doar o adiere de vânt, într-o mare de albastru și bej. Comporta, Vila Nova de Gaia, Aveiro, Ericeira, Melides, Algarve, toate par desprinse dintr-un album în care liniștea e definită în nuanțe calde. Uneori avem nevoie să ne desprindem de gălăgia din viață sau din minte și să pășim într-un loc unde timpul pare că nu se scurge.


Un nou concept în Vilamoura
În Algarve, într-un orășel aproape de Faro, în Vilamoura, există Cabana Sass’. Deschis în urmă cu doar șapte luni, restaurantul a fost proiectat de celebra firmă de arhitectură Viterbo Interior Design. Așa cum îi spune și numele, locul a fost gândit ca o cabană în mijlocul naturii, înconjurată de pini și cu priveliște directă către Atlantic.
Acesta este al patrulea concept lansat, după celebra cafenea deschisă în Monaco în 1993. Sass Cafe, un loc emblematic al Rivierei Franceze, cunoscut atât pentru atmosfera relaxată, cât și pentru clienții celebri care îi trec pragul. Grupul a mai deschis recent un restaurant în București, în cadrul hotelului Corinthia Bucharest. De asemenea, un concept pop-up sezonier există și în Arabia Saudită, sub numele Sass AlUla.


Cabana Sass’ din Vilamoura este integrat perfect în natură,
accentuând ideea de slow luxury
Lumea se schimbă constant, iar luxul în Portugalia se adaptează rapid conceptului global de redefinire a opulenței. Astăzi, luxul înseamnă mai puțin, dar cu mai multă substanță. Interiorul urmează aceeași filozofie organică, fiind conceput astfel încât să se încadreze firesc în peisaj, fără contraste deranjante. Arhitecții au ales lemnul și materiale sustenabile, iar bucătăria deschisă devine un punct central al experienței. Personajul principal este cuptorul cu lemne, unde sunt pregătite majoritatea preparatelor.
Deși conceptul mizează pe simplitate și culori neutre, există mici detalii care amintesc de luxul cafenelei emblematice din Monaco. Farfuriile, accesoriile și platingul reflectă aceeași atenție pentru estetică, reinterpretată într-o manieră mai naturală și relaxată.



Locul este cu adevărat terapeutic, încadrat perfect în natură, într-o liniște specifică Portugaliei. Mi-a plăcut mult și construcția din lemn realizată pentru a facilita accesul către plajă, păstrând aceeași notă simplă, dar extrem de chic. Terasa, cu mesele sale din marmură roz, urmează să fie extinsă în lunile următoare, când zona se va umple de turiști. Echipa plănuiește să continue ideea de sustenabilitate și în exterior, unde vor fi servite exclusiv băuturi, pentru a păstra atmosfera de slow living, fără agitație sau zgomot.
Abia aștept să revin când zilele vor fi mai călduroase și să mă bucur din nou de liniște, cu oceanul drept partener la cafea.

Cabana Sass’ este un loc unde luxul se măsoară în liniște, în materiale naturale și în momente trăite fără grabă, cu Atlanticul ca fundal.
