//
lectură de 3 minute

“Le Bambole” și ai săi 50 de ani pe piața de mobilier 

Le Bambole

Despre B&B Italia tocmai ce am povestit într-un articol despre sustenabilitate. Și pentru că îmi place mult abordarea companiei italiene, m-am întors la colecția lor care a scris istorie. “Le Bambole” a trecut prin numeroase etape în cei 50 de ani de existență. Iar aniversarea acestor produse iconice, extravagante și extrem de versatile a venit așa cum ne așteptam cu toții: cu o abordare sustenabilă alături de un designer care mizează pe acest concept încă de când a lansat prima sa colecție vestimentară. Stella McCartney, alături de B&B Italia împărtășesc aceeași viziune față de planetă: creează haine și piese de mobilier care nu dăunează mediului înconjurător. 

Înapoi în 1972 când B&B lansează “Le Bambole”

În 1972, Mario Bellini schița colecția de canapele și fotolii a companiei, un moment incomparabil din istoria designului de mobilier italian. În urmă cu 50 de ani, designul revoluționar, cu forme rotunjite și materialele folosite au reprezentat un punct semnificativ. Acesta a coincis cu o perioadă cheie, două decenii importante pentru emanciparea și drepturile femeilor, atât în Italia, cât și în întreaga lume. Iar curajul companiei a fost confirmat încă o dată, atunci când a fost lansată campania de publicitate pentru “Le Bambole”. Pentru prima dată, un model împărțea scena cu o piesă de mobilier într-o campanie publicitară. Se pare că ideea de a crea acest model de canapea a apărut în mintea designerului italian atunci când a remarcat pe podea o geantă care semăna cu o pernă mare. Așa ar fi fost creat acest obiect de mobilier unic la momentul respectiv, care pare să fie realizat dintr-o singură pernă căptușită.

Oliviero Toscani a fotografiat-o pe Donna Jordan, un model american faimos și muza lui Andy Warhol, pe fotoliul din colectia „Le Bambole”, într-o poziție de copil răsfățat. Campania publicitară a fost lansată în același an la Salone del Mobile. Ulterior, reclamele au fost cenzurate, însă au reprezentat un moment cu adevărat istoric și un manifest pentru libertate. 

Colecția de canapele și fotolii “Le Bambole” în prezent

Lansate în 1972, piesele au fost o prezență constantă în cataloagele de mobilier ale companiei italiene. Însă mereu au evoluat și s-au adaptat tendințelor. 

Noile versiuni ale canapelei și fotoliului Le Bambole au fost concepute în numele confortului și a durabilității. Și-au recăpătat formele generoase schițate inițial, cu un aspect și o senzație asemănătoare cu originalul din urma cu 50 de ani. În prezent, pentru realizarea lor este folosită o cantitate minimă de poliuretan. Iar materialele sunt de ultimă generație, toate fiind obținute din produse reciclate. structura lor poate fi complet dezasamblată și ușor de reciclat. Cele cinci decenii istorice pentru B&B Italia au fost celebrate la Saloni del Mobile, ediția 2022, prin lansarea a trei piese capsulă împreuna cu designerul vestimentar Stella McCartney. Acestea au fost reimaginate cu imprimeul Fungi Forest, din cea mai recentă colecție a artistei britanice. De asemenea, colecția introduce și o nouă inovație în materie de sustenabilitate. Tapițeria este 100% biodegradabilă și fără toxine. A fost verificată în laborator de către echipa de cercetare și dezvoltare a companiei de mobilier pentru a se descompune în compost, fără a dăuna mediului. 

În încheiere, las mărturisirea CEO-ului companiei, Gilberto Negrini, ca dovadă că există tot mai multe voci care își asumă abordări curajoase și atât de necesare astăzi.

“Suntem foarte preocupați de faptul că proiectele noastre trebuie să analizeze cu atenție întregul proces de fabricație, care pornește de la ideea designerului, alegerea materialelor, fazele de producție, până la experiența reală a celor care cumpără și folosesc produsul. Ne preocupă însă și sfârșitul acestei serii, reciclarea materialelor și componentelor. ’Le Bambole’ este un proiect de care suntem foarte mândri, o colecție cu un conținut excepțional nu doar sub aspectul creativ, dar și pentru confortul său, rezistență și durabilitate. Este un testament că un astfel de produs iconic poate ține pasul cu nevoile actuale.”

Fotografiile aparțin companiei B&B Italia.

Informații oferite de B&B Italia.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Cele mai recente din Blog